Deprecated: mysql_connect(): The mysql extension is deprecated and will be removed in the future: use mysqli or PDO instead in /home/dinbuzau/public_html/mysql_connect.php on line 7
Buzau Teama De Necunoscut

Teama de necunoscut

Intunericul acela ma inspaimanta. Nimic nu putea fi mai nelinistitor decat o camera goala si obscura. Mi se parea ca vad umbre si strangeam din ochi incercand sa adorm. Farurile unei masini au luminat brusc. La aproape doi metri de mine, am zarit pe cineva care statea nemiscat si astepta. Nu stiam daca trebuie sa ma misc sau sa ma prefac in continuare ca dorm. As fi vrut sa aprind veioza de pe noptiera, dar riscam sa fac zgomot si-mi era teama de ce avea sa urmeze. Si daca aprindeam lumina si il vedeam pe el, ce s-ar fi intamplat? Mi-am dat seama ca nu puteam face asta. Vroiam sa ma intorc pe partea cealalta, dar mi-era teama ca patul va scartai. Am ramas nemiscata si hotarata sa astept. Inima imi batea din ce in ce mai tare, trupul imi tremura. Respiratia devenea din ce in ce mai grea. Strangeam din pumni cat puteam de tare si ma rugam sa fie doar o festa a imaginatiei mele bogate. O lacrima mi se prelinse pe obraz, apoi alta si alta. Imi spuneam in gand ca trebuie sa fiu tare, dar simteam ca imi pierd controlul.
Un scartait de usa mi-a accelerat pulsul, apoi s-au auzit pasi. Eram prea speriata ca sa-mi dau seama ca zgomotele proveneau din apartamentul de la etajul doi. Vocea vecinului meu ma trezi la realitate. Dar el? El cine era? Daca nu ai lui fusesera pasii aceia, atunci de ce nu se misca? De ce nu spunea nimic? Astepta ceva? Dar ce? Astepta sa ma trezesc? Dar daca era un hot, nu trebuia sa profite de ocazie ca nu sunt treaza? Sau poate ca nu era singur. Poate ca el ma pazea sa nu ma trezesc, in timp ce altii furau. Ce avea sa se intample daca nu dormeam? Ma omora? Dar daca m-as trezi? Am deschis ochii si m-am uitat in jur. Nimic care sa nu-mi fie familiar. Fara sa fac zgomot, am mai privit o data spre locul unde vazusem umbra aceea. Nu mai era. Am aprins veioza. Pe usa sifonierului sta agatat un umeras. Uitasem ca imi pusesem rochia pe el ca sa nu se sifoneze. Am respirat usurata, dar inima inca imi mai batea cu putere. Mi-era teama de necunoscut, obscuritatea ma innebunea.
Inca imi da fiori. Au trecut peste zece ani de atunci, dar tot n-am putut sa renunt la beculetul colorat ce sta in permanenta aprins in hol. Beculetul acela era salvarea mea din groaza provocata de intuneric. Numai el imi dadea speranta si incredere in mine. Acum rad cand imi amintesc de toate aceste copilarii, dar nu pot sa neg ca pentru mine beculetul insemna foarte mult.
Inca imi mai este teama de intuneric, dar asta este secretul  meu. Nu vad de ce ar fi trebuit sa spun cuiva temerile mele. Uneori, cand vreau sa adorm, imi vin in minte lucruri ingrozitoare. De cate ori nu mi-am imaginat morti care ies din morminte si care se strang apoi pe langa patul meu cerandu-mi sa ma duc cu ei. Cadavrele imi reveneau in minte cand citeam despre crime sau sinucideri sau cand vedeam filme de groaza.
La inmormantari nu am mers niciodata de bunavoie. Mama ma obliga. E adevarat ca cei decedati imi fusesera apropiati, dar pentru mine acesta nu era un motiv sa merg la inmormantare. Nu atat slujba, cat mortul ma ingrozea. Imi amintesc de moartea strabunicului meu, care m-a crescut pana la varsta de sase ani. Nu am vrut sa intru in camera aceea dar familia m-a impins de la spate si nu am avut de ales. Am intrat sa aprind o lumanare insa fara sa-mi indrept privirea spre patul pe care se odihnea cadavrul. La iesirea din camera am simtit nevoia sa-l vad pentru ultima oara. Venisem la inmormantare, dar nici nu vazusem mortul. Atunci mi-am indreptat privirea spre el si m-am speriat. Imi parea un monstru. Ma speriasem de strabunicul meu. Gura ii fusese legata cu o esarfa pentru a sta inchisa, iar fata ii era vanata. Asta a fost tot ceea ce am vazut dar suficient ca noptile sa nu pot dormi. In ziua urmatoare nu am mai intrat in camera aceea, iar cand a venit preotul sa duca mortul la cimitir, eu nici nu m-am gandit sa-mi insotesc familia. Am ramas acasa cu o matusa, caci singura n-as fi putut sta. In noptile urmatoare inchideam ochii, imi revenea in minte imaginea strabunicului meu mort. Timp de cateva saptamani mi-a fost frica sa raman singura, iar noaptea nu puteam inchide ochii. Am crezut ca ma voi imbolnavi, dar din fericire nu s-a intamplat asta. Cu timpul m-am obisnuit cu ideea si lucrurile au revenit la normal. Dar din cand in cand il mai visez pe strabunicul meu si frica de el nu a disparut, dar recurg la autosugestie si totul se rezolva. A existat insa si ceva bun in toata povestea asta: am avut ocazia sa invat sa ma autocontrolez. Daca nu as fi capatat incredere in mine, daca nu as fi invatat sa lupt cu mine insami, nu as fi ajuns nicaieri. Iar eu imi doream succes pe toate planurile. Nu stiam insa ca pentru a atrage succesul, ai nevoie de autocontrol. Credeam ca munca inseamna totul. Nu stiam cat de important este sa fii calm si sa gandesti intotdeauna la rece, iar norocul credeam ca si-l face omul cu mana lui. De mica eram convinsa ca in viata trebuie sa lupti pentru a obtine ce iti doresti si ca Dumnezeu nu iti da nimic. Uneori imi spuneam ca Dumnezeu nu exista, ca El este doar in inchipuirea noastra. Si totusi era ceva ce nu se potrivea. Cum ramanea cu Isus, ce fecioara Maria? Ma intrebam tot timpul daca exista Dumnezeu. Mama imi spunea sa cred in El pentru ca nu e ceva rau in asta. Alta explicatie nu-mi putea da pentru ca nici ea nu era prea convinsa de existenta Lui. Iar tata... avea mai multe indoieli decat noi doua la un loc.
Blaise Pascal spunea sa credem in Dumnezeu caci  “ daca Dumnezeu nu exista, nu pierzi nimic, dar daca El exista, castigi totul”. Ma inchinam si credeam in Dumnezeu pentru ca asa trebuia, pentru ca asa mi se spunea ca e bine. Credeam, dar nu pentru ca asa simteam, ci pentru ca nu vroiam sa fiu altfel decat ceilalti. Seara, inainte de culcare, imi spuneam obisnuita rugaciune pe care o invatasem de la bunici iar noaptea aveam cosmaruri. Visam monstri care ieseau de sub pat si veneau sa ma manance. Permanent eram urmarita de o teama pe care nu o puteam invinge. Bunica ma dusese si la o baba, ce-si zice vrajitoare, dar descantecele ei nu au dat rezultate. Aveam in fiecare noapte aproape acelasi cosmar si ma intrebam de ce nu ma ajuta Dumnezeu, daca El intr-adevar exista. Degeaba ma rugam, daca nici eu nu credeam ceea ce spuneam. Mama imi explicase odata ca, pentru a fi ascultat de Dumnezeu, trebuie sa crezi in El. Eu nu credeam in Dumnezeu cu adevarat si asta nu era deloc bine. Cand vedeam un preot, ma pufnea rasul sau ma lasa rece. Nu-mi placea sa merg la biserica pentru ca slujba ma plictisea ingrozitor. Rareori ma angajam sa intru in biserica, la Paste sau la Craciun, dar si atunci eram platita de bunici ca sa o fac. Ma simteam prost ca toti copiii mergeau cu bunicii la biserica dar numai eu nu. Stiam ca fac pacate, dar nu ma puteam preface ca imi place sa merg la biserica pentru ca minciuna este un pacat si mai mare. Singurul lucru care imi placea la slujba era acea adunatura de oameni. Intotdeauna imi placuse aglomeratia si mai ales locurile unde poti cunoaste multa lume. Cu timpul am ajuns sa gandesc altfel. Aveam numai ghinion. Treceam printr-o perdioada de criza manifestata pe toate planurile. Cu scoala mergeam din ce in ce mai prost, prietenii ma abandonasera, cu parintii nu ma mai intelegeam, iar problemele familiale se tineau lant, caci, asa cum spune o vorba romaneasca, un necaz nu vine niciodata singur. Erau prea multe dezamagiri si simteam ca nu mai pot suporta. Eram un copil si pentru mine orice problema mica era o mare drama. Prin mintea de copil mi-a trecut atuncio idee pe care am luat-o imediat in serios. Eram convinsa ca Dumnezeu s-a suparat pe mine si ma pedepseste pentru necredinta mea. Eram sigura ca toate acele probleme erau din cauza negarii mele la adresa lui Dumnezeu, ca totul este dovada existentei Lui. Atunci am inceput sa-l iau in serios si sa-i dau dreptate lui Pascal. Trebuia sa cred in Dumnezeu pentru ca nu aveam nimic de pierdut. In fond toate mi se intamplau din cauza fricii de necunoscut.

Dorina Lazarov

 

Participa si tu la concursul "Ai talent la scris?"
Trimite-ne creatia ta si noi te vom premia. Lunar un castigator va fi intervievat si se va bucura de avantajul de a fi celebru!

Regional