Deprecated: mysql_connect(): The mysql extension is deprecated and will be removed in the future: use mysqli or PDO instead in /home/dinbuzau/public_html/mysql_connect.php on line 7
Buzau Rasplatirea Raului Cu Bine Partea II

Rasplatirea raului cu bine Partea II


Ochii fiarei aveau sticliri fioroase. Copilul si-a dat seama ca era intr-o primejdie de moarte si i s-au inmuiat genunchii. Tremura ingrozit vazand ca lupul se apropia de el. Dupa cateva clipe s-a mai dezmeticit putin si a inceput sa tipe cat il tinea gura:
- Ajutor, ajutor! Lupul!!!
Dar prietenii lor erau departe si oricum nu l-ar fi putut ajuta. Singura scapare pentru el ar fi fost sa-l auda cineva de la stana. Tot mai ingrozit, Radu a luat-o la fuga spre sat strigand dupa ajutor. Intorcea din cand in cand capul si vedea ca fiara se apropia tot mai mult. Inima ii batea puternic, gata sa iasa din piept si parca se afla intr-un cosmar. La un moment dat, de frica, a calcat gresit, a alunecat si a cazut in zapada. Era acum aproape lesinat. A inchis ochii si astepta din clipa in clipa ca fiara sa se napusteasca asupra lui. Un urlet infricosator s-a auzit deodata si Radu a crezut ca lupul l-a insfacat. Dar de simtit, se mira ca nu simtea nimic. A auzit indata si un latrat puternic de caine. Tremurand, s-a ridicat putin din zapada si cauta cu privirea sa vada ce s-a intamplat. A vazut aproape de el o incaierare de animale. Lupta era pe viata si pe moarte. Un caine mare, alb s-a napustit asupra lupului si l-a trantit in zapada. Dintr-o privire Radu l-a recunoscut pe…Ursu. N-avea nici o indoiala. Acela era cainele pe care il batuse si-l alungase de acasa cu ceva vreme in urma.
La inceput tiptil, apoi alergand, copilul s-a departat de acel loc. In urma ii auzea cum se haituiau. Dar cand a ajuns jos in vale, n-a mai auzit nimic. Era liniste deplina, de parca nu s-ar fi intamlat nimic. Atunci Radu a crezut ca Ursu a fost mancat de fiara. Pe sanii, tacuti si inmarmuriti de frica, il asteptau prietenii lui.
- Ce-ai facut, Radule, ai patit ceva? L-a intrebat unul dintre ei, alergand sa-l intampine.
Baiatul s-a apropiat de ei plangand:
- Eu n-am patit nimic. M-a salvat Ursu. A aparut asa, deodata, ca prin minune…  Cainele meu, Ursu, il stiti…dar el, saracu, a patit ce trebuia sa patesc eu, l-a mancat lupul…
Copilul plangea acum dupa cainele sau cel credincios. Ii parea tare rau ca se purtase asa crud cu el.
- Lasa, mai, Radule, ii ziceau prietenii, lasa, bine ca n-ai patit tu nimic!
Insa baiatul plangea in continuare soptind incet:
- Ursule, Ursule, daca ai sti ce rau imi pare!...
- Haideti mai repede acasa, a zis unul dintre ei, de-acum nu mai putem face nimic. Bine ca e Radu intreg!
Au pornit in graba spre casa. Erau ingandurati si tacuti. Numai Radu zicea din cand in cand, suspinand:
- Ursule, Ursule, tu mi-ai salvat viata si ai murit in locul meu!
Deodata insa, vecinul lui Radu a exclamat vesel, privind inapoi:
- Radule, mai Radule, ia uita-te cine vine dupa noi!
Baiatul a intors capul si l-a vazut pe Ursu cum venea schiopatand spre ei. Intr-o clipa Radu a ajuns la el si l-a imbratisat. Cainele era ranit si sangera, dar parea si el incantat de neasteptata intalnire.
- O, Ursule, ce bine-mi pare ca traiesti! Soptea copilul fericit. Ursule, Ursule, iti promit ca si eu iti voi fi de acum un prieten adevarat!
Radu a invatat multe din aceasta intamplare. In primul rand n-a mai facut rau nimanui niciodata, nici macar unui animal sau vreunei plante. Pe urma a invatat de la Ursu sa ierte si sa rasplateasca altora raul cu bine. Nici tu, copile drag, sa nu lasi acest caine sa te intreaca in bunatate!

Sursa: Suflet de copil-Povestiri, Monahia Parascheva Avadanei, Manastirea Diaconesti, Editura Sophia

Regional