Deprecated: mysql_connect(): The mysql extension is deprecated and will be removed in the future: use mysqli or PDO instead in /home/dinbuzau/public_html/mysql_connect.php on line 7
Buzau Pietrele Vii De La Buzau

Pietrele vii de la Buzau

         Iubitorii de natura cu siguranta se simt in elementul lor in locuri mai putin obisnuite, inconjurati de combinatia de piatra si vegetatie. Ce poate fi mai frumos decat sa iti iei rucsacul in spate, ceva de mancare si sa colinzi pe taramuri necunoscute? Sa simti aerul proaspat de deal si munte, sa te imprietenesti cu localnicii, sa incerci mancarurile lor obisnuite, sa vezi obiceiurile taranilor?
        Cu siguranta tuturor ne-ar sta bine in postura asta macar din cand in cand, renuntand la viata poluata de oras si simtind macar doua zile pulsul naturii. Azi va voi sugera ceva deosebit: pietrele vii. Desi suna un pic straniu pentru unii dintre voi, la Buzau avem si asa ceva: pietre care cresc la un anumit interval de timp.
        Ati auzit de trovanti? Sunt niste pietre cu o forma demna de luat in seama, asemeni sculpturilor unor pictori celebre. Diferenta intre trovanti si sculpturi este ca acestea din urma sunt amprenta mainii umane, in schimb trovantii sunt realizati, intr-o maniera artistica,chiar de...natura.
         Ce sunt "pietrele vii"?
         Pentru unii aparitia acestor pietre de o forma ciudata, parca stilizate, dar in acelasi timp neatinse de om, constituie un mister. Oamenii de stiinta vorbesc despre "pietrele vii" ca fiind "o adunatura de pietricele de diferite marimi, de la submilimetrice, pana la centimetrice, legate intre ele printr-un ciment carbonatic. Adica, o gresie sau un conglomerat, in functie de dimensiunile pietricelelor”. Acestea par sa aiba forme stranii: cilindru, nava spatiala etc. si se hranesc cu nisip. La fiecare 1200 ani, aceste pietre isi maresc dimensiunile cu cativa centimetri, desi oamenii de stiinta afirma ca teoretic ar trebui sa scada in dimensiuni datorita eroziunii.
         Ce spun localnicii?
         Din batrani se spune ca aceste "pietre vii" aduc spor in casa si noroc. Unii indraznesc chiar sa isi aduca o astfel de piatra in fata portii pentru ca in acest fel casa respectiva se va bucura de indestulare. Adevarat sau nu, localnicii cred cu tarie ca dupa ploaie apar mici pietricele, mici trovanti care in timp vor inghiti nisip si se vor face mari.
         Unde putem vedea "pietrele vii"?
         Trovantii buzoieni sau "pietrele vii" de Buzau pot fi admirate in zona Bozioru. In comuna Ulmet gasesti primul trovant, in drum spre Culmea cu Babe. In momentul in care treci prin Poiana cu Balca, intalnesti o chestie stranie, care iti atrage atentia. Pare a fi un soi de farfurie zburatoare, parca ar fi cupola a ceva bine infipt in pamant. Avem de-a face cu o "piatra vie", cu jumatatea la suprafata, care a nascut de-a lungul timpului o serie de legende. Mare  si grea, piatra are un numar mare de ani in spate si o greutate de peste 10 000 kilograme.
         Legendele de la Ulmet-Buzau
         Localnicii povestesc despre pietre care se misca, "pietre vii" care din cand in cand isi misca locul, ceea ce pare de-a dreptul uimitor. Vrei sa crezi ca este doar un zvon, ca doar omul ar fi putut sa miste trovantii, dar... ajungi acolo. Cand esti pe Culmea cu Babe, iti dai seama de ceea ce se intampla in jurul tau. O multime de trovanti de dimensiuni diferite, ca niste frati de varste diferite. Cei mici par simpatici si iti vine sa spui ca mai au mult pana vor creste, cei mari ascund parca multe povesti si par sa aiba in spate o vasta experienta. Batranii se identifica parca cu acesti trovanti mari. Cel mai mare dintre ei pare impresionant; cand il vezi, stii ca nu ar putea un om sa il miste, stii ca acolo paranormalul si-a facut loc. Se spune ca acest trovant, fratele mai mare al celorlalti, a aparut sus pe culme, iar mai tarziu a ajuns in poiana. Se spune ca a crescut extrem de repede, s-a smuls din pamant, a sarit deasupra solului si prin rostogolire si-a mutat locul tocmai in Poiana cu Balca.
         Localnicul care a vazut fenomenul povesteste ca huruitul l-a lasat nemiscat, ca a vrut sa fuga dar nu a mai putut reactiona. Fenomenul i-a ramas in minte, mai ales ca in pamant i-a ramas gaura, care a doua zi l-a facut sa para mincinos. Parca in ciuda lui a crescut iarba peste noapte. Chiar daca bolovanul si-a schimbat locul, omul nu a fost crezut de multa lume.
        O legenda spune ca extraterestrii vin si muta "pietrele vii", alta legenda spune ca strasihastrii l-au rostogolit pentru a-l prelucra, dar frumusetea lui i-a facut sa se razgandeasca.
        Indiferent care ar fi adevarul, cert este ca "pietrele vii" de Buzau exista si pot fi admirate. Cand ajungeti la fata locului, veti simti pe propria piele influenta legendelor, veti avea o senzatie aparte ca ati coborat intr-un loc sfant.

Regional