Deprecated: mysql_connect(): The mysql extension is deprecated and will be removed in the future: use mysqli or PDO instead in /home/dinbuzau/public_html/mysql_connect.php on line 7
Buzau O Amintire Din Gradina Bunicului Partea I

O amintire din gradina bunicului partea I

N-am sa uit niciodata intamplarea aceea. Era o zi innorata de primavara. Soarele isi avea ascunsa fata sub perdeaua cenusie a cerului, iar norii stateau cuminti si nu pareau sa se grabeasca de ploaie.
- Ploua in alta parte; si de data asta ne-a ocolit ploaia! a spus bunicul incetisor, cu regret in glas.
Apoi a continuat catre mine, mai vesel:
- Eu, Mihaela, ma duc la gradina. Am de pus ceapa si usturoi. Tu vezi, sa-ti faci lectiile si sa o astepti pe bunica-ta sa vina acasa de la cumparaturi. Eu am plecat! Bunicul si-a pus sapca pe cap, a incaltat sosonii si a iesit in gradina. Era un om harnic bunicul meu si ii era tare draga gradinuta lui cu legume. De acum se topea zapada iesea afara sa-si vada via, merii, prunii, straturile de ceapa. Toamna cand rodeau toate, bunicul venea din gradina cu sortul plin de bunatati: rosii mari si grase, ardei, dovleci, vinete, struguri... si era tare fericit! Imi amintesc cum toata fata ii inflorea de bucurie si zicea:
- A dat Dumnezeu si s-au facut! Ia uita-te numai! Am muncit si noi, nu zic, dar ploaie si soare a dat Dumnezeu, ca altfel...
Dupa plecarea bunicului am ramas sa-mi fac temele. Eram in clasa a II-a. Pe masa aveam caiete, multe carti, pixuri si creioane colorate. Bunicul era tare mandru ca nepotii lui invatau bine. El era un om simplu, dar avea mare respect pentru oamenii invatati. Muncise toata viata ca sa nu le lipseasca nimic, nici copiilor si, pe urma, nici nepotilor. Mie imi placea sa-l urmaresc cu privirea de la fereastra din fata mesei de scris. De acolo vedeam toata gradina. Pe bunicul gradinuta il cunostea: sub harletul lui brazdele de pamant pareau ca se rasfata, crengile copacilor parca se aplecau si ele sa le mangaie bunicul, iar cararea era vesela si prietenoasa cand batranul iesea pe ea. Bunicul intra pe portita gradinii ca un imparat in imparatia sa.
Mie insa imi este frica de gradina. O admiram de pe fereastra, dar nu indrazneam sa ma apropii prea mult de ea. Uneori mergeam in urma bunicului, insa stateam putin. Sapa, harletul, grebla, buruienile pareau ca rad de mine de cum ma vedeau. Si atunci eu, scolarita cea firava de la oras, ma intorceam rusinata in casa printre cartile mele.
- Las-o, nu mai chinui fata, ca are de scris! zicea cu blandete bunica catre bunicul, ca sa ma scape.
Pe bunicul il ajuta in gradina un satean necajit, nenea Roman. Bunicul ii dadea faina, ulei, sunca..., iar el era bucuros cu plata aceea. Era dintr-o familie de oameni saraci lipiti-pamantului: toti slabi, cu fetele supte, palide. Bunicul vorbea frumos cu nenea Roman. Ii dadea o placinta, un pahar cu vin si il indemna:
- Uite, facem asta si asta...Iar pana la asfintit, cu ajutorul lui Dumnezeu terminam treaba!
El raspundea:
- Bine , nene Mihai! Si scuipa bucuros in palme, apoi punea mana pe harlet.
In ziua aceea insa n-a venit nenea Roman, ci au venit doi copilandri, o fetita si un baietel de varsta mea, slabi cu parul zburlit si obrajii nespalati.Erau copiii lui.Pareau sa fie bolnaviciosi amandoi. Baietelul avea o camasuta in carouri rupta pe la coate si niste pantaloni prea scurti pentru inaltimea lui. Fetita purta o rochita rosie, sifonata. Cu greu am recunoscut-o: era rochita mea de anul trecut; pesemne ca i-o daduse bunica. Avea piciorusele goale si murdare si era incaltata cu niste tenisi rupti. Ne gaseam in luna lui martie si vantul adia binisor. M-am uitat la picioarele mele infofolite in ciorapi si botosi de lana facuti de bunica, nu cumva sa ma prinda frigul, cum zicea ea...
Amandoi copii insa se miscau iute, fara nici o teama, prin gradina. Se inghesuiau care mai de care sa-l ajute pe bunicul, "ia te uita, mi-am zis eu, pe ei gradina ii cunoaste!" I-am privit cu atentie de dupa perdea mult timp, uitand de lectiile pe care trebuia sa le fac. Mi-am dat seama atunci ca pe acesti copii nu-i vazusem niciodata la scoala. Asta, am gandit eu, pentru ca erau prea necajiti si n-ar fi putut sa-si cumpere haine, carti si caiete pentru scoala. Se vedea bine ca abia aveau ce manca. Erau amandoi numai piele si os.
Am deschis insa ochii mari cand i-am vazut punand mana pe harlet si sapand cot la cot cu bunicul. In scurt timp, obrajii li s-au aprins, inflacarati de osteneala. Se opreau din cand in cand si-si mai trageau sufletul. Le curgea nasul si il stergeau cu dosul manecii. Cu manutele slabe si negre isi adunau sudoarea de pe frunte. Mi s-a strans inima de mila. Erau atat de necajiti! M-am uitat  la mainile mele curate si albe si mi s-a facut rusine. Mi-am privit hainutele noi si calduroase, pe urma cartile, caietele, papusile... Pe coltul mesei, intr-o farfurioara, era o prajitura cu mere care ma astepta fara sa o bag in seama- pentru ca mie imi placea mai mult cea cu visine...

 Ce s-a mai intamplat cu Mihaela si cu cei doi copilasi saraci aflati maine pe acest site...
Sursa: Suflet de crin, Editura Sophia

Regional