Deprecated: mysql_connect(): The mysql extension is deprecated and will be removed in the future: use mysqli or PDO instead in /home/dinbuzau/public_html/mysql_connect.php on line 7
Buzau O Amintire Din Gradina Bunicului Partea A II-a

O amintire din gradina bunicului partea a II-a

Afara, pe fereastra, vedeam doi copii bolnavi, saraci, nespalati, care munceau ca sa nu moara de foame. Iar inauntru eram eu, fata bunicilor cea alintata care nu stiam ce-i foamea, nici saracia, nici munca. Si atunci am inteles pentru prima oara in viata ca totusi eu nu faceam nimic sa merit asa bunici, ca eu ma trezeam pe lume avandu-le pe toate dintr-o data. Si mai ales, mi-am dat seama ca la fel de bine puteam sa fiu eu in locul acelor copii si ei in locul meu. Intr-adevar asa era! Puteam sa fiu eu acea fetita saraca si murdara si lucrul acesta m-a zguduit. Cand a venit bunica acasa n-am mai zabovit. Am staruit pe langa ea sa le dam copiilor de afara placinte si prajituri, ca doar aveam destule. Bunica a intrat in camara a umplut o farfurie cu placinte si mi-a dat-o zambind:
_ Mihaela, tine minte de la mine daca iti va fi mila de sarmani si de vaduve si Dumnezeu va face mare mila cu tine si-ti va ierta multe pacate, ca asa scrie si la psaltire.
- Bine, bunica, i-am zis eu grabita si am fugit afara.
Am ajuns cu farfuria in gradina. Eram tare bucuroasa. Bunicul m-a privit, dar si-a vazut de lucru inainte. Copiii insa au lasat harletele jos si  stergandu-si manutele murdare de pamant, au inceput sa-mi zambeasca nevinovat. Se uitau pe furis cand la mine, cand la farfuria cu placinte... Fetita a fost insa mai isteata si mi-a spus prima:
- Buna-ziua, domnisoara Mihaela.
- Doamne-ajuta, i-am raspuns eu, ca asa stiam eu ca spun oamenii cand lucreaza pe afara. Fata mi-a zambit incurcata tot privind la placinte.
- Pe mine ma cheama Maricica, iar pe el Vasilica, a mai zis ea clatinand din cap.
- Atunci, veniti amandoi incoace, sa va mai odihniti! Uite, v-a trimis bunica niste placinte, luati si mancati! i-am indemnat eu.
In cateva clipe farfuria s-a golit. Copiii infulecasera repede, repede, aproape pe nemestecate. La sfarsit, amandoi nu stiau cum sa-mi multumeasca mai frumos.
M-am intors in casa cu sufletul plin. Am lasat farfuria pe coltul mesei, am fugit in odaia cea mai indepartata si am plans. Atunci am cunoscut intaia oara ca in lumea aceasta era totusi atata suferinta...
- Doamne, am spus eu privind icoana de pe perete, Te rog ai mila de Maricica si Vasilica! Si ei sunt copii ca si mine, dar sunt atat de saraci si necajiti! ...Te rog, ai mila de ei! Tu esti mult mai bun decat mine, nu se poate sa n-ai grija de ei!
Spre seara a venit si bunicul in casa. A vorbit ce a vorbit cu bunica si pe urma m-a strigat suparat. Eu am inghetat. Rar se supara bunicul si atunci nu era de glumit.
- Bravo, Mihaela! a zis el aspru. La asa ceva nu ma asteptam de la tine! Auzi, sa dai toate placintele de pomana si mie nici una! Sa-ti fie rusine!
Bunicul avea dreptate. Abia atunci mi-am amintit ca lui nu-i dadusem nimic. Am plecat rusinata capul in pamant. El a continuat la fel de suparat:
- Apoi, degeaba am muncit si v-am crescut si eu si bunica-ta, ca de noi nici ca va pasa! Ia spune, e frumos ce-ai facut?
Atunci n-am mai putut si am izbucnit in plans:
- Bunicule, bunicule, i-am zis printre sughituri, te rog nu te supara... Noi mai avem placinte in camara, dar copii aceia nu au...si nici bunici asa buni ca ai mei, sunt saraci!
Bunicul a inceput sa rada. Bunica a venit aproape, m-a mangaiat pe cap si l-a dojenit pe bunicul:
- Vezi ca ai speriat fata! Las-o in pace! Las-o ca poate ea o fi mai cu mila si ne-o ingriji si pe noi la batranete. Eu la nepoti am nadejde, poate ei ne-or mai da ceva de pomana si ne-or aprinde lumanari dupa ce-om muri!
Tarziu am inteles ca bunicul ma incercase ca sa vada ce zic, ca doar era si el un om bun si milostiv ca bunica.
Insa ziua aceea de primavara mohorata n-o pot uita. De atunci, cand intalnesc vreun copil sarac si necajit imi vine in minte fetita de demult care privea pe fereastra in gradina... Imi vine in minte gandul acela de atunci ca as putea sa fiu eu in locul copilului sarman, in hainutele lui murdare...

 Sursa: Suflet de crin, Editura Sophiaia

Regional