Deprecated: mysql_connect(): The mysql extension is deprecated and will be removed in the future: use mysqli or PDO instead in /home/dinbuzau/public_html/mysql_connect.php on line 7
Buzau N.G. A Castigat In Octombrie

N.G. a castigat in octombrie

Reporter -Ai dorit sa ramai anonima. De ce?

N.G. – Cred ca de fapt este vorba despre rusine. Mereu mi-am dorit sa scriu insa mi-am ascuns aceasta pasiune deoarece parintii acasa imi spuneau ca din asta nu se traieste, ca numai in filme vezi scriitori care dau lovitura cu bestseller-ele lor. Inca mai aud si acum vocea tatalui meu care imi spunea ca nu sunt buna de nimic, decat sa stau in varful patului si sa scriu prostii. Scriu de cand eram mica si din pacate nimic nu a fost apreciat, ci doar criticat. Mi-e teama sa recunosc ca am continuat sa nu ascult si sa scriu pe ascuns.

Reporter –Te-ai gandit ca poate acum ar fi momentul sa le arati parintilor tai ca s-au inselat?

N.G. –Da, m-am gandit dar nu cred ca as rezolva ceva. Ei tot mi-ar rade in nas si cu siguranta mi-ar critica textul. Nu au reusit niciodata sa imi arate ca ar fi mandri de mine.

Reporter –Ce ai scris prima data? Iti mai amintesti?

N.G. –O, da, imi aduc foarte bine aminte ca imi placea la nebunie gimnastica si urmaream cu cea mai mare placere campionatele. Stiam totul, note, gimnasti, puteam chiar sa comentez un exercitiu pentru ca stiam foarte bine amanunte gen tzuca-hara si altele. Prin clasa a patra sau un pic mai devreme cred ca era...Am scris o cronica a campionatului mondial de gimnastica; erau acolo multe pagini si stransesem si poze decupate din ziare pentru a-mi ilustra opera. Multa vreme am pastrat cu sfintenie creatia mea, apoi cred ca a gasit-o mama cand a facut curat si a aruncat-o. Nu stiu, banuiesc, pentru ca nu am mai gasit caietul acela cu coperti albe.

Reporter –Ce a urmat acestei cronici?

N.G. –Obisnuiam sa tin un fel de jurnal in care scriam zi de zi tot felul de lucruri care mi se intamplau, pe care le traiam si nu numai. Erau pur si simplu trairi, chestii la care ma gandeam brusc, intrebari cu sau fara raspuns, filosofii de moment. Orice lucru oricat de minor mi se parea foarte interesant de povestit si credeam ca merita o atentie deosebita. Descoperisem ca ma pricep sa imbrac cuvintele intr-o forma interesanta si ca amanuntele capatau farmec. Era in plus un mod de a ma descarca, de a ma simti cu adevarat importanta. Daca ar fi sa incadrez ceea ce scriam intr-un anumit gen literar nici nu cred ca as putea pentru ca era un fel de amestec din toate. Sau as putea chiar spune ca le-am incercat pe toate.

Reporter: -Mai exista aceste creatii ale tale?

N.G. –Unele da, altele nu. Mi se intampla sa scriu ceva, sa imi placa la nebunie pe moment si apoi sa recitesc si sa simt nevoia sa arunc. Nu mi-am facut un obicei din a arunca, asa ca de regula le pastrez. Nu sunt nici foarte grijulie cu lucrurile mele, asa ca familia mi le-a mai aruncat sau folosit in diverse scopuri. Nu o singura data am gasit la tara ghivecele cu flori puse pe paginile din vreun roman de-al meu. Va dati seama cat apreciau ai mei pasiunea si creatiile mele? Oricum nu stiu daca a avut altcineva mai multe agende decat mine. Imi puteam umple o biblioteca numai cu agendele.

Reporter –Ai spus ceva de un roman. Inseamna ca ai avut si scrieri care s-au intins pe o perioada mai lunga, deci erai oarecum si preocupata de un personaj nu?

N.G.  -Da, de mine. Glumesc acum, insa asa este de fapt. Stiu ca ti-am dat mai devreme impresia ca am avut cumva chestii de moment, ca scriu pentru a-mi exprima niste trairi. Asa s-a intamplat si cu romanele mele de fapt: eu eram personajul principal doar ca imi alegeam un alt nume si il puneam sa treaca prin tot ceea ce treceam eu interpretand reactiile. De multe ori imi puneam personajul in ipostazele pe care le visam, ii trasam o viata pe care mi-o doream eu. Cred ca era modul meu de a afirma ceva fara sa fiu criticata, de a vrea ceva fara sa mi se puna oprelisti. Prin romanele alea puteam sa fiu asa cum imi doream eu sa fiu in viitor, imi dadeam cumva curaj. Mai tarziu am auzit ca daca scrii ceea ce iti doresti, ti se poate si intampla, dar atunci nu auzisem de legea atractiei in univers.

Reporter: -Si s-a intamplat ceva din ceea ce ai scris acolo?

N.G. –Sincer as prefera sa nu raspund la intrebarea asta, de fapt sa nu-mi raspund mie. Cateodata am impresia ca traiesc cumva in trecut tocmai datorita a ceea ce imi doream; parca ma intalnesc mereu cu oamenii din roman asa cum imi doream. Am reusit sa devin ceea ce visam atunci, sa cunosc niste oameni la care visam sa ajung si sa realizez de fapt ca nu erau asa. Cumva cred ca pot spune ca mi-am facut-o cu mana mea. Cred ca e adevarata treaba aia cu ai grija ce-ti doresti ca s-ar putea intampla.

Reporter: -Mai ai acele romane?

N.G. –Da, dar cred ca imi e si putin teama sa le scot din cutia in care zac de ani de zile. M-am gandit de cateva ori cum ar fi sa recitesc insa cred ca nu as avea curajul sa o fac. Mi-e putin teama de ceea ce ar spune familia mea daca ar citi, cred ca inca nu pot sa imi recunosc mie ca mi-am gresit cariera.

Reporter: -Iti doresti de fapt sa fii scriitoare, nu-i asa?

N.G. –Da, dar as vrea sa fie vazuta asta ca o meserie, iar la noi din pacate nu e asa. Oamenii au devenit foarte grabiti si practici, nu mai vor sa citeasca. Daca as sti ca mai exista un public pentru carte as face-o, dar asa nu-mi ramane decat sa ma multumesc cu placerea de a scrie pe ascuns.

Reporter: -Si daca noi am vrea sa iti publicam unul dintre aceste romane, ai accepta?

N.G. –Intai va trebui sa ma obisnuiesc cu ideea iesirii din anonimat. Se poate sa raman anonima? As prefera asa, macar o vreme.

Reporter: -Acceptam. Inauguram cu aceasta ocazie rubrica “Roman foileton”. Iar voi, dragi pasionati de scris, nu va pierdeti speranta ca intr-o zi ceea ce scrieti va deveni cunoscut. Hai sa demonstram impreuna ca mai exista public pentru carte!

 

Regional