Deprecated: mysql_connect(): The mysql extension is deprecated and will be removed in the future: use mysqli or PDO instead in /home/dinbuzau/public_html/mysql_connect.php on line 7
Buzau Intalnirea Cu Bebelusul

Intalnirea cu bebelusul

Dupa 40 de saptamani de asteptare, a venit pe lume un ingeras. In primul lui minut de viata, m-a prins de un deget si ma strangea cu toata forta lui. Mi se parea ca se uita derutat in jur; nu stiam cum e cu vederea bebelusilor, insa eu eram sigura ca ma vede sau asa intelegeam din primele lui reactii.
Carei mame nu i se pare ca are cel mai frumos copil? Eram atat de incantata, incat imi venea sa il strang in brate si sa nu ii mai dau drumul. N-am putut insa sa imi duc gandul pana la capat, ca l-a si luat o asistenta. Ma simteam rau. Am avut o nastere cu probleme si am crezut ca o sa raman pe masa aceea stupida, pe care o urasc toate femeile. Abia mai puteam vorbi si mintea mi-o lua razna, insa bebelusul meu frumos nu imi iesea din minte.
Mi-a trecut prin fata ochilor intreaga viata. Am stat sapte ore in sala de nasteri desi nu-mi amintesc decat primele 30 de minute. Mi s-au spus multe lucruri intamplate in  timpul acelor ore. Nici macar nu mai vroiam sa stiu. Imi amintesc doar ca ma rugam. Vroiam sa raman in viata pentru bebelusul meu. Doar atat. Stiu perfect clipa in care am dat ochii peste cap si am simtit ca ma indepartez de trup. Auzeam agitatia din jurul meu, vedeam ca prin ceata si simteam dureri groaznice. Ma temeam ca sunt ultimele clipe din viata mea si faceam eforturi extraordinare sa imi amintesc unde am gresit si pentru ce platesc. In timpul acesta continuam insa rugaciunea. Imi doream din tot sufletul sa ma ridic de acolo si sa imi iau copilul in brate. Vroiam sa traiesc pentru el. Imi si imaginam cum va fi cand va creste, cum va arata, ce o sa-i placa si ce nu, dar imediat imi venea in minte gandul ca ar putea fi si invers, ca ar putea creste fara mama. Ma si intrebam cine l-ar creste cel mai bine si niciun raspuns nu mi se parea potrivit. Reveneam la rugaciunile insistente si faceam promisiuni in gand.
Intr-un tarziu m-am trezit intepenita, cu o ciocolata in mana si inconjurata de familie. Ma indopau cu dulciuri sperand sa imi ridice glicemia. Ma simteam rece, pierduta si imi cautam pe undeva amintirea celor sapte ore petrecute acolo. Nu mai stiam nimic. Am crezut ca a fost mai putin sau, de fapt, nici nu mai stiam ce sa cred.
Si mai tarziu am realizat ca sunt intr-un salon cu doua paturi, iar langa mine statea ingerasul meu imbracat intr-un costumas galben. Statea linistit miscandu-si din cand in cand degetelele. Dorinta mi se implinise: traiam. Ma simteam ca intoarsa din morti si, daca nu as fi vazut ca se vorbeste cu mine, as fi crezut ca ii privesc pe toti dintr-o alta lume. Nu puteam vorbi. Priveam doar in jur si zambeam din cand in cand pentru a arata ca vad si aud. Mi-era teama sa ma uit spre ingerasul meu. Nu stiam daca e neputinta sau daca e de vina faptul ca nu tinusem niciodata un bebelus in brate. O priveam pe mama luandu-l in brate, vorbind cu el, si parca as fi vrut sa pot face acelasi lucru. Credeam ca nu voi fi niciodata in stare sa ma port la fel si m-a cuprins o panica neasteptata.
Micutul meu era atat de linistit...Nu a plans deloc. Dormea rapus de oboseala si din cand in cand mai deschidea ochii. Ma intrebam daca nu i-o fi foame desi nu dadea semne. Brusc mi s-a facut iar frica. Trebuia sa alaptez? Mi se parea greu si nu ma credeam in stare. Am adormit la loc cu ingerasul meu in gand.
M-am trezit o ora mai tarziu cu o cu totul alta stare. Eram epuizata, insa constienta de tot ce se intampla in jurul meu. Mama mi-a dat copilul la san si, spre surprinderea mea, a mancat de parca mai facuse acest lucru. Il priveam si nu stiam ce sa fac cu mainile. Mi-era parca teama sa nu il lovesc, sa nu fac ceva care sa il deranjeze. El sugea linistit si mi-au dat lacrimile. M-a cuprins o emotie inexplicabila. S-a creat pe loc acea legatura puternica mama-fiu, despre care auzisem atatea, dar in care nu prea credeam. Abia in clipa aceea am inteles ce inseamna sa fii parinte.
Am stat ore in sir tinand copilul strans langa mine si privindu-l. Nu ma mai saturam studiindu-l si plangeam de fericire la gandul ca am un asemenea ingeras. Incet, incet am inceput sa ma gandesc putin mai departe de patul de spital. Mi-am dat seama ca trebuie sa incep a ma documenta, sa stiu prin ce as putea sa trec.
Intai am aflat despre icter. Stiam ca trebuie sa fiu atenta la orice schimbare care poate surveni la nivelul coloratiei pielii. Mi s-a spus ca pielea se poate ingalbeni datorita cresterii nivelului de bilirubina ; ficatul are functii imperfecte si nu poate indeparta celulele rosii in exces. Mi s-a luat o piatra de pe inima cand am vazut ca nu e cazul sa mi-l ia pe bebelus pentru cateva zile. Vazusem la alte mamici si nu as fi vrut sa trec prin momentele alea insuportabile de asteptare, cand copilul era tinut sub o sursa de lumina fluorescenta.
Urmatoarea ciudatenie cu care m-am intalnit a fost sughitul. Saracul copil sughita si cate 20 minute si nu mai stiam ce sa ii fac. In maternitate auzi despre tot felul de  solutii: ba sa ii dai apa fiarta si racita, ba sa il tii in sus si sa il bati pe spate etc. Am ales sa nu fac nici una, nici alta. Toti copiii sughita, iar mie mi s-a parut ca cea mai buna metoda de a-l calma e sa ii dau sa suga. Functioneaza de fiecare data cand vrea; pentru ca nu intotdeauna ii e foame.
Bebelusul meu a facut imediat colici. Mi s-a explicat ca tractul lui digestiv nu e suficient de dezvoltat si ca va dura pana va scapa de acele dureri cumplite. Singurul lucru, care il calma in acele momente, era sa il tin in brate. Sugea ca disperatul, probabil de durere, apoi regurgita.
Orice gest, orice lucru, pe cat de nesemnificativ era, pe atat de important mi se parea mie. Am trecut impreuna peste tot, ne-am acomodat unul cu celalalt si deja la iesirea din spital aveam o relatie speciala.
Ajunsi acasa, abia atunci am realizat ca ceva s-a schimbat. De fapt totul. Nu mai era nimic la fel. Eram mai multi, eram mai fericiti si, mai important decat orice, aveam motive sa lupt. Pentru ca mi s-a intamplat cel mai frumos lucru din viata mea: sunt  mama!

Nicol

 

 

 

Regional