A doua sansa

Odata, un om recunoscut pentru egoismul cu care a trait toata viata sa, in care nimic altceva inafara de persoana lui nu mai conta, a murit si-a ajuns in iad. Dupa o vreme in care mult a stat si s-a chinuit, a inceput omul nostru sa se caiasca pentru tot ceea ce facuse si pentru cum se purtase el cu ceilalti de-a lungul vietii sale. Dar, vai, totul era in van, totul era deja mult prea tarziu. Chinuindu-se continuu, fara ragaz, in cele mai inversunate chipuri in flacarile iadului, omul nostru amarnic se ruga si cu lacrimi in ochi il implora de Cel de Sus:
- Doamne, Dumnezeule, te rog din inima sa ma ierti, ca tare am gresit , dar acum am inteles si ma caiesc! M-am lecuit de tot egoismul meu. M-am schimbat Doamne, nici pic de rautate nu a mai ramas in sufletul meu!
Dar, in acest timp, in care el se ruga a aparut in intunericul iadului o raza de lumina. Dumnezeu, facandu-i-se mila de om a trimis un inger sa-l scoata de acolo. Uitandu-se cu tristete la el , ingerul i-a spus:
- Bucura-te omule! Ruga ta a fost ascultata de Dumnezeu si vrea ca tu sa mai ai o sansa de a ajunge in rai si sa scapi de valtorile iadului. Dar...oare cu adevarat te-ai schimbat?
- Bineinteles! M-am schimbat, m-am schimbat...zise omul plin de nadejde ca va scapa dina cele locuri.
- Bine, fie dupa sufletul tau, a spus ingerul ridicandu-si fata in sus. Vezi?... Acolo sus coboara spre tine un fir. Daca te urci pe el, ajungi sus in rai si astfel vei scapa de dureroasele chinuri de aici.
Fericit peste masura, a inceput omul nostru a se catara pe firul pe care Dumnezeu il coborase sa il scape din iad, doar ca , pe masura ce el inainta, isi daduse seama ca si firul se subtia din ce in ce mai mult. Cand a coborat privirea in jos, ce sa vada?...mai multi pacatosi incepusera si ei a se catara pe acel fir numai sa scape si ei din iadul cel groaznic. Nu putea sa-si creada ochilor...cum sa se catare si altii cand firul era atat de subtire?
- Hei, ce faceti?! Incepuse a striga cu disperare omul. Dati-va cu totii jos pentru ca se rupe firul si iarasi cad in iad. N-auziti, dati-va jos!...dati-va jos!- urla omul speriat si nervos si incepu sa-i impinga si sa-i loveasca cu picioarele. In acel moment firul a cedat si din nou au cazut cu totii in iad.
- Ingerule, preabunule inger, uite ce mi-au facut ceilalti pacatosi! Roaga-L pe Dumnezeu sa-mi coboare un alt fir, ca sa pot sa scap de aici!
- Imi pare rau, omule, dar nu se poate! I-a raspuns cu tristete ingerul
- Pai, de ce? Ca nu a fost vina mea, s-a rupt firul acela din cauza lor, pentru ca au vrut si altii sa se urce si firul era prea subtire! A inceput sa se explice omul printre suspine.
- Nu-i adevarat! Firul s-a rupt numai si numai din cauza ta si a egoismului tau. Acel fir era de fapt firul credintei si tot iadul de s-ar fi urcat pe el l-ar fi tinut. Daca ai fi avut suficienta credinta si incredere in Dumnezeu si in cuvantul Sau si nu te-ai fi gandit numai la tine, acum ai fi fost in Rai alaturi de toti cei care au incercat si ei sa se salveze. Ai spus ca ai invatat sa nu mai fi egoist si invidios si ca iti pasa si de altii de acum, dar se pare ca nimic din ce ai marturisit nu este adevarat. Esti la fel de rau si de pacatos, de aceea firul nu te-a tinut si s-a rupt.
In viata, cel zgarcit, rau, egoist si invidios nu va reusi. E adevarat poate va strange averi, insa de sufletul sau se va alege praful. Nimeni nu merge dincolo cu averea si rautatea lui sa castige Raiul. Insa cel care este sufletist si isi ajuta aproapele, acela aduna imense comori sufletesti, care cu adevarat va cuceri taramul luminii. Acela este om adevarat, pentru ca om este numai cel care traieste pentru semenii sai.

Sursa: Pilde Ortodoxe, Editura Mateias
Simona S.

Regional