Deprecated: mysql_connect(): The mysql extension is deprecated and will be removed in the future: use mysqli or PDO instead in /home/dinbuzau/public_html/mysql_connect.php on line 7
Buzau 11 Ianuarie 2012

11 ianuarie 2012


O zi speciala... N-ar trebui sa existe neaparat un motiv pentru care sa consideram o zi ca fiind speciala, nu-i asa? Ar trebui pur si simplu sa ne dorim asta, sa ne propunem, sa vrem sa traim intens si sa ne bucuram de fiecare secunda alaturi de cei dragi.
Abia au trecut sarbatorile, ca m-am si grabit sa imi mai iau o zi libera, ca sa nu uit cat de bine a fost in vacanta. Ar trebui sa apreciem aceste momente, sa le consideram mai presus de orice altceva. Ar fi firesc sa ne simtim diferit in sanul familiei, sa uitam de griji si de probleme. Ar fi normal sa nu ne dorim sa alergam la birou pentru a lasa in urma motivele de ingrijorare. Dar va intreb eu acum: cati dintre voi nu se refugiaza in munca? Cati oare nu lasam deoparte viata personala si ne bucuram de satisfactiile oferite de un contract nou, de o vorba de lauda spusa de sef etc. Ba chiar sunt zile in care parca vrem sa oprim timpul in loc, sa nu mai vrem sa plecam acasa. Mai ales cei singuri, fara o jumatate care sa astepte acasa cu nerabdare, fara un copil care sa te ia de odihnit si sa te roage sa ii construiesti o casuta, sa il ajuti la teme sau sa il duci la locurile de joaca.
Timpul trece atat de repede... Azi am simtit ca timpul isi lasa amprenta, chiar daca nu vrem sa recunoastem, chiar daca ne simtim mereu tineri si frumosi. Oglinda poate spune altceva, poate si niste analize ar infirma trairile noastre, dar ne place sa ne mintim singuri.
Azi Buzaul mi-a parut frumos... Calm, linistit, cu urme ale sarbatorilor trecute: inca mai sunt brazi impodobiti si imi place asta. Nici eu nu l-am stricat desi stiu ca mosul nu se va intoarce mai devreme de sfarsitul anului.
Am chef sa scriu despre nimic... Azi nu as vrea sa clasific oamenii, nu as vrea sa observ... Azi as prefera sa lenevesc, sa nu ma uit la stiri. Prea multa depresie, prea multe probleme. Politisti corupti, politista sub acoperire batuta de colegii ei, accidente peste accidente, politicieni care se joaca cu mintile noastre, taxa auto care ma face sa cred ca e mai bine sa folosesti bicicleta... Imi vine in minte melodia HAI SA EMIGRAM IN AMERICA.
Cafeaua asta imi face rau... I-au schimbat gustul ca sa poata sa reduca pretul. Tipic romanesc, ce sa zic! Nu mai stim ce mancam, dar platim sa ne imbolnavim si platim sa ne tratam, iar in timp ce ne tratam ne imbolnavim si mai rau.
Am auzit ca pana si medicamentele pot fi de proasta calitate, asa ca nu ma mai mir de ce iau pastile de cap si durerea persista. Mancam ce e ieftin, dar bem pentru ca sigur e mai sanatos. Suntem romani si ne place sa facem excese, suntem buni la toate dar sa ne facem viata mai frumoasa... asta deja e treaba altora, pentru ca noi ne pricepem mai bine sa consumam ce produc altii.
Am mancat un tort senzational si mi s-au bucurat simturile. Mi-am dat seama rapid cat de putin ne trebuie ca sa ne simtim bine si cat de mult ne dorim ca sa ne credem fericiti. Alergam ca nebunii dupa lucruri de care poate nici macar nu mai apucam sa ne bucuram, uitam sa traim cu adevarat si sa adunam zilnic lucruri marunte. Daca ne-am trezi dimineata si ne-am impune sa TRAIM, cu totii am fi mai fericiti. Iar daca seara, inainte de culcare, am face o lista imaginara cu toate clipele in care am zambit in ziua respectiva, cu toate persoanele dragi pe care le-am vazut, cu momentele in care ne-am infruptat din vreun preparat delicios, cu muzica preferata pe care am reusit sa o auzim din intamplare la radio, cu iluziile pe care poate ni le-am facut, cu momentele in care am mai reusit sa platim o factura sau banal serviciu (dar am avut bani sa o facem!), cu bancurile pe care le-am auzit si am ras cu pofta, cu imaginile deosebite care poate ne-au trecut prin fata, cu siguranta viata noastra ar fi altfel.
Cand am ajuns oare sa ne plangem de toate si sa uitam sa vedem frumosul? Cand am incetat sa vedem sub noi si sa tintim numai deasupra? Asta e clar calea nefericirii, iar noi ne indreptam in viteza spre gura prapastiei. Voi vedeti cumva ca drumul e infinit?

Optimistul Pesimist

Regional